Amprenta Eternității
Sunt instructor de Meditație Transcendentală. Dar ce m-a făcut să fiu atât de dedicat acestei tehnici mentale atât de simple, lipsite de efort și naturale? Rog pe cei care învață să aibă disponibilitatea unor testimoniale. Poate că este timpul unuia scris de mine și care răspunde la întrebarea de mai devreme.
Am să am rugămintea ca după ce aveți răbdarea să citiți textul să citiți și precizările de după.
Nirvikalpa Samadhi
Anul cred că este ‘94 sau ‘95. Înainte de aceasta în mod inexplicabil devenisem obsedat de anumite lecturi referitoare la spiritualitate. Citind Upanishadele (Chandogya si Brihadaranyak) pe care le-am găsit din întâmplare prin casă (mereu uit să îi mulțumesc mamei pentru răbdarea de furnică cu care a strâns atâtea cărți deși întotdeauna îmi pare o femeie simplă) – de fapt încercând să le citesc, pe Milarepa, Bardho Todolul etc începusem să-mi doresc tot mai tare starea de “samadhi”. La vremea respectivă mă gândeam că nu am cum să pup așa ceva, în România comunistă și post comunistă. Eu eram sărac lipit, iar India era departe.
Se pare totuși că cei care vorbesc despre karma nu se înșală foarte tare. În ‘92 am urmărit din întâmplare pe TVR2 un nene, dl Chiaburu, și un tip cam aiurit, sârb din câte am înțeles atunci, pe nume Ferenc Conti și care era instructor de Meditație Transcendentală vorbeau despre stări superioare de conștiință, folosind termeni destul de occidentalizați. La un moment dat însă Ferenc a scăpat cuvântul magic, adică “samadhi”. BINGO, deci starea lor de transcendență era de fapt “samadhi”?! Perfect, după care am auzit altceva “magic”, și anume tradiția învățătorilor. Dublu BINGO! Din Milarepa (și nu numai) eram extrem de familiarizat cu acest lucru și știam că dacă vrei să pupi “samadhi” îți trebuie să găsești un lanț de profesori care să te învețe. Mă rog, așa ziceau cărțile alea iar mie îmi părea al naibii de adevărat totul.
Pe scurt, prin septembrie ‘92 reușesc să fac rost de bani și să învăț și eu tehnica asta. Meditam de câte ori puteam pe zi, aducându-l (cred) la exasperare pe Ferenc pe durata cursului. Mă rog, pe de altă parte băierile karmei s-au rupt și niște chestii destul de neplăcute strânse de mine au dat buzna aproape omorându-mă. Trecem peste, ce-i al meu e al meu iar eu îmi plătesc întotdeauna datoriile, fie bune fie rele.
Anul este ‘94 sau ‘95, scăpasem întreg din armata, încercam să mă integrez în societate, învățam să intru în sfârșit la facultate și mă reapucasem de vreun an de meditat regulat (în armată numai meditație nu a fost, deși o strecuram și pe acolo). În acea după amiază am reluat la citit Upanishadele încercând să pătrund înțelesul lor criptic. “Calul de jertfa”, “purusha din ochiul stâng și purusha din ochiul drept” etc, când, citind despre “pranavah” cred că pe la începutul lui Brihadaranyak senzația a fost că MI-AM AMINTIT cum se folosește cu adevărat!
Am pus cartea deoparte, am închis ochii și am folosit pranavah în modul în care mi-l “aminteam”. A durat câteva clipe și întunericul a început să mă cuprindă. Zic întunericul pentru că de fapt nu am alt termen de comparație. Era NIMIC, nimic din ceea ce poate mintea omeneasca concepe. Mă simțeam ca și cum aș fi murit, pentru că lumea din jurul meu se dizolva, și se dizolva pe bune!!! Mă rog, nu mi-a păsat și am continuat, dar parcă ceva ceva rămăsese așa încât Andy a continuat să existe, universul într-un colț a ceea ce devenisem. Cum mă simțeam? Continuu căzând în gol, și era o senzație a naibii de puternică pentru că îmi copleșea cu totul mica percepție asupra lumii care mai rămăsese în mine, individul. Probabil doar în imponderabilitate te simți așa, dar asta nu am cum să știu. Devenisem infinit. Acest magnific univers în care ne găsim acum, acest nesfârșit univers în care ne găsim acum devenise ca un fir de praf într-un ocean infinit care eram eu. De fapt, eram eu care este Andy, care ești și tu cel care citește, care este și podeaua pe care stai, ecranul sau hârtia de pe care citești acest lucru. Îl puteam SIMȚI. Problema nu era de cunoaștere sau putere ci de micul Andy, conștiința limitată care rămăsese încă activă și în care era destul de dificil să aduci ceva, orice. Dacă aș fi știut “cuvântul” pentru trandafir, un trandafir s-ar fi materializat în mâinile mele. Este atât de ușor sa creezi de “acolo”. Potențialul acelui “ceva” este infinit. Ceea ce avem noi ca inteligență este doar o umbră palidă a nețărmuritei scânteieri de geniu care așteaptă liniștită, perfect conștientă de ea însăși “acolo”. De fapt, aceasta este realitatea. Noi nu “ajungem” în transcendent, noi “suntem” în transcendent. Nu am plecat nicio clipă de acolo. Creația și universul “manifest” este doar o joacă a percepției acestui “ceva” cu el însuși. Sau cu ea însăși. Mă rog, nu contează. Urmăream cum exist, văzând în acel ceva, ca o sămânță/semințe care mă definesc și care m-ar fi adus din nou și din nou în existență indiferent ce mi s-ar fi întâmplat. Mă poți ucide de câte ori îți dorești, atât timp cât nu atingi acele “semințe” voi fi readus în existență din nou și din nou. Când m-am culcat, aceea noapte am dormit, și nu am dormit, căci micul Andy a dormit buștean, dar partea “cealaltă” care acum traversa în voie conștiința individuală era mereu trează, mereu acolo. Perfect conștient și inconștient în același timp. Totul fără efort. Complet stabil.
În aceea stare mărturisesc că am tras cu ochiul la unele lucruri, în special la ceea ce făcea Maharishi, ultimul descendent din Tradiția Maeștrilor care au adus așa numita “meditație transcendentală” lumii. Am fost amuzat cum a împachetat anumite lucruri pentru oameni, ca pentru niște copii cărora trebuie să le dai ce au nevoie în poleială și dulce. Însă, Maharishi nu a mințit niciodată, nici măcar o clipă în tot cea spus că face ceea ce i-a învățat pe oameni, doar că unele lucruri nu le-a explicat pentru că nu avea cum. Pur și simplu a preferat să aștepte ca cei care se trezesc să “vadă” singuri. Acestea fiind spuse, la acel nivel de nepăsare universală, căci te asigur că dacă ești tăiat în două, sau ți se dă foc de viu acel “ceva” dizolvă instantaneu orice gând, emoție sau mai știu eu ce te supără, mi-a “plăcut” ceea ce Maharishi dorea să facă per ansamblu și am hotărât să particip, să ajut (este imposibil să fi făcut să suferi când ești “așa”. Oricine ar încerca, om, zeu, demon, oricine). În consecință m-am așezat și am folosit mantra care mi-a fost dată la inițierea în Meditația Transcendentală. Instantaneu am colapsat la dimensiuni normale, redevenind doar Andy.
Precizări
- Pranavah este o mantră destinată sihaștrilor. Cei din lume, care au dorințe de împlinit să nu o folosească. Meditația Transcendentală folosește sunete, sau mantre care sprijină viața așa cum o știm noi. Transcenderea oferită în acest fel ajută la îndeplinirea dorințelor, nu la retezarea acestora din rădăcină.
- Ceea ce m-a impresionat atunci și m-a decis în direcția cea nouă a fost faptul că individul care eram și-ar fi continuat traiectoria, iar ceea ce puteam observa mă făcea să fiu plin de compasiune pentru el. Multe lucruri rele erau strânse acolo. Chiar dacă ar fi fost anulate, măcar o cuantă de timp ar fi fost experimentate. În același timp am observat cum Meditația Transcendentală are abilitatea de a corecta astfel de traiectorii negative. Deci, pe termen lung aș fi ajuns tot acolo, dar drumul ar fi fost mult mai plăcut.
- Nu sunt un iluminat. Sunt doar un instructor de Meditație Transcendentală. Nu poți fierbe ceva într-un volum infinit, de aceea pentru a schimba ceva trebuie să renunți la unele lucruri. Desigur, o astfel de experiență lasă o amprentă unică, de neșters – amprenta eternității. Am temerile mele naturale, dar nimic la nivel psihologic. Nu am nevoie să cred nimic, pentru că de atunci știu.
- Este minunat ca pe măsură ce înaintezi către o destinație deja cunoscută să îi poți ajuta pe ceilalți. Aceasta se întâmplă fiind instructor de Meditație Transcendentală.
- Datorită acestei experiențe sunt destul de abrupt cu cei care încearcă să negocieze un discount pe care nu îl merită. Astfel de discounturi sunt pentru cei care nu au încotro, nu pentru cei care încearcă să facă economii. Dacă nu poți renunța la ceva impermanent pentru ceva care schimbă traiectoria în viață întru mai bine, atunci poate mai bine îți cumperi ceva ce îți place de banii aceia.
- Cineva, apropiat al lui Maharishi, după ce i-am povestit s-a exprimat că aceasta a fost nirvikalpa samadhi.
…
Pentru versiunea în limba engleză click aici.
Am avut suspiciuni ca de prima data cand l-am vazut pe Andy privirea lui se asemana cu ce am citit prin carti ca ar fi oameni aia „treziti” iar testimonialul sau se aseamana cu ce ziceau persoanele respective.
Multumesc pentru testimonial si ma bucur sa intalnesc ‘live” astfel de persoane care din punctul meu de vedere sunt foarte rare.
De fiecare dată când încep să observ semne, chiar și vagi, de venerație în ochii celor care vin la activitățile pe care le organizez ca instructor de Meditație Transcendentală aplic o strategie care până acum s-a dovedit infailibilă. Le spun o prostie atât de mare încât încep să se întrebe „nu are cum să fie ceva special de capul lui dacă spune asemenea prostii”. Și o vreme mă lasă în pace și își văd de ceea ce este cu adevărat important – de ei înșiși, prin practica regulată de zi cu zi.